Tocmai ce am (re)văzut versiunea lui Zack Snyder a filmului Justice League. Super-eroi, atlanți și amazoane luptă pentru a ne apăra.
Deși se crede că sunt legendă, eu am avut norocul să întâlnesc 3 amazoane.
Una m-a adus pe lume, a doua m-a învățat ce înseamnă curajul adevărat, iar cea de-a treia mă provoacă zi de zi să învăț, să devin mai bun. Ultima temă la care sunt incă în sesiune se numește ‘problemele adolescenței’.
Sunt sigur că și tu ai întâlnit cel puțin o amazoană.
Când părinții nu mai sunt model pentru copil
Apropo de învățat, eu m-am concentrat mult pe partea de parenting și psihologie atunci când, parcă dintr-o dată, fiica mea devenise altă persoană. Parcă vorbeam două limbi diferite: ‘părinteasca’ și ‘adolescenteasca’. Dacă mai punem la socoteală și ‘buniceasca’, cu ale sale expresii ‘Așa se comportă/îmbracă/vorbește o fata?’, atunci avem cocktail interesant.
Mi-am dat seama că eram concentrat pe formarea copilul așa cum cerea ‘societatea’, cum ne închipuiam noi ca părinți, nu prin a o lăsa pe ea să se exprime. Încetasem să fiu empatic chiar când copilul meu avea mai mult nevoie de asta. Parcă uitasem de problemele adolescenței de tot.
Am început să citesc, să discut cu părinți care au trecut prin această experiență și să iau ce era mai bun din toate. Să îi fiu fiicei mele suportul de care are ea nevoie, nu de care care credeam eu că are nevoie. Ba, am început un podcast, ParentPrenor, pentru că voiam ca și alți părinți ca mine să știe că nu sunt singuri.
Am înțeles ce se întâmplă la nivel chimic (furtuna de hormoni), cum se regăsește în comportament și impactul asupra copilului adolescent.
Am aflat de la una dintre invitatele mele, medic pediatru, că în psihologie acest fenomen a fost denumit ‘prăbușirea lumilor’. Când copilul își caută noi modele. Când părinții, bunicii sau dascălii încetează (pentru moment) a fi autoritatea. Încet, încet, vorbeam (din nou) limba adolescenților.
După furtună apare întotdeauna soarele (problemele adolescenței sunt oportunități)
Deși este o perioadă în care par a fi de neoprit în implementarea de noi modele, cred că este un moment în care copii sunt extrem de vulnerabili și susceptibili la orice influență.
De aceea am ales să facem un pas înapoi, să observăm și să intervenim doar atunci când unul dintre noile comportamente experimentate putea să devină nociv. Nu a fost ușor deloc. Au fost certuri care păreau că se iscau de nicăieri. Dar am fost consecvenți și, exact ca o furtună de vară, care apare de niciunde, la fel pare să se fi oprit. Doar câte un tunet răzleț ici și colo.
Vorbeam cu ea, nu despre problemele adolescenței, ci despre provocările acesteia.
Mă amuză cel mai tare când încearcă o combinație nouă de ținută (formată dintr-un tricou de-al meu, o fustă de-a Mămicii ei și, în sfârșit, un hanorac de-al ei). ‘Așa pleci?’ o întreb. ‘Da, nu îmi pasă ce zice lumea, îmi place mie.’ îmi răspunde, dar ochii îi rămân întrebători pentru moment.
Am băgat de seama că, un test pentru a diferenția stilul ei de ce stiluri vede la alți colegi sau pe TikTok este unu simplu: iau telefonul să îi fac o poză. Daca protestează și chiar nu vrea să îi fac poză, nu este stilul ei. Pe de altă parte, dacă spune nu, însă aprinde lumina și se mai aranjează puțin pentru poză, acela este stilul ei.
Ne îndrăgostim mai întăi cu ochii, apoi cu urechile și, în final, cu inima.
Una dintre problemele adolescenței, la fel de importantă, dacă nu chiar mai mult decât discuția despre sex, cred că este cea despre dragoste și inima frântă.
100% copiii noștri vor trece prin acestea.
La 12 ani, pentru prima dată, o fată mi-a frânt inima. Timp de câteva luni, o vedeam o dată pe săptămână pentru 30 de minute, după care a dispărut și a reapărut în viața mea după 20 de ani.
Numele ei era Sandy Belle. (Ok, pentru cei mai tinerei, Sandy Belle este un personaj de anime care a rulat în anii ‘90 la televizor. Până la apariția YouTube nu am mai revăzut-o.)
Culmea, în ultima perioadă, fiica mea a renunțat la TikTok sau Instagram pentru a se uita la animeuri. Este posibil să mă înșel, dar cred că același lucru i s-a întâmplat și ei. S-a îndrăgostit de un personaj. Am întrebat-o direct, iar răspunsul de adolescent a fost ‘Brothere!! Ești ok??! Nu-i adevărat!’.
Vulnerabilizarea este una dintre cheile problemelor adolescenței
A doua zi i-am povestit despe mine și Sandy Belle. I-am spus că era un anime. Nu m-a crezut, însă când i-am arătat pe YouTube secvențe a fost încântată.
‘Deci și tu te uitai la animeuri??!!’ I-am spus că atunci nu aveam internet, și că nici nu am putut să o revăd după ultimul episod. Am suferit.
I-am mai spus că, în aceeași perioadă, m-am mai îndrăgostit de câteva ori: de Chani (din Dune), de Sarah Connor (din Terminator) și de Anita (de la 2 Unlimited).
Ca să nu mai zic de o fată din clasă, după care eram terminat, căreia i-am făcut cadou cea mai valoroasă (pentru mine) serie de timbre cu fluturi. Din păcate, sentimentul era de o singură parte. Nu știam eu pe atunci că, ce valorează mult pentru mine, pentru alții nu este neapărat adevărat. Valoarea trebuie împărtășită pentru a avea valoare. Nu pot să nu mă gândesc că problemele adolescenței sunt mereu aceleași.
Problemele adolescenței sunt oportunități ascunse.
Nu (mai) sunt adeptul acelor încercări de a face ca durerea celor pe care îi iubim să dispară ca prin minune. Cel mai ușor mod prin care credem că putem rezolva problema este prin shopping. Tentația este mare, mai ales că putem cumpăra orice online care să ne fie livrat a doua zi. Am făcut-o de o grămadă de ori. Funcționează doar pe moment. Cel mai important punct este că nici măcar nu trece de primul strat al problemei.
Problemele adolescenței pot fi oportunitățile închegării relației părinte-copil.
Deși este tentant ca părinte să vrem să ‘stingem focul’ problemei cât mai repede, am găsit o soluție mai simplă. Atenție, simplu nu înseamnă și ușor.
Ca să mă leg de metafora cu ‘stingerea focului’, îți propun să devii din pompier, un specialist de intervenție în caz de incendiu. Sunt sigur că ai văzut în clădirile de birouri acele planuri de evacuare împreună cu câteva sfaturi lângă.
Îți garantez că în niciunul din ele nu vei găsi ca primă acțiune: ‘Stingeți focul!’. Ce vei găsi în primele rânduri sunt lucruri ca: ‘păstrați-vă calmul și anunțați-i și pe ceilalți’, ‘sunați la 112’ sau ‘ajutați-i pe cei care nu se pot deplasa’. De-abia apoi apare ‘folosiți hidrantul/extinctorul’.
Exercițiu nu numai pentru problemele adolescenței
La fel, în cazul nostru ca părinți, putem face un plan de intervenție în caz de inimă frântă, notă mică, examen picat, concurs ratat, blugi ramași mici etc..
Poate avea 3 linii simple:
- Recunoaște starea și denumiți sentimentul (frustrare, furie, dezamăgire etc.)
- Ascultă să înțelegi și nu întrerupe;
- Nu da sfaturi, dar arată-i că ai trecut și tu prin asta.
Dacă nu ți-ai dat voie până acum să fii vulnerabil(ă) în fața copilului, acum ar fi momentul să o faci.
Nu este ușor, dar este simplu: spune-i ceea ce simți. Fie că ți-ai dori să ai o baghetă magică pe care să o rotești ca să îi dispară această stare, fie că știi prin ce trece, adevărul.
Este important să știe că îi ești alături, că și asta va trece. Să-și dea voie să vadă ce învățături vor ieși de aici.
Încă, în societatea ‘modernă’, oamenii care spun ce își doresc sunt văzuți ca ciudați, aroganți sau egoiști.
Dacă ești băiat, poate că este ceva mai ușor.
Dar Doamne ferește, ca fată, ca adolescentă, să îți spui preferințele, dorințele sau visele.
Se-ntâmplă și pe la case mai mari...
Ca să îți arat că (încă) este valabilă declarația de mai sus, iată o întâmplare recentă prin care am trecut. Eram într-un curs online. Într-una dintre sesiunile săptămânale, s-a nimerit să fiu singurul bărbat, alături de 7 participante (8 cu cea care ținea cursul). Colegele mele erau din SUA, Israel, Anglia, Germania și Iran, cu vârste între 22 și 49 de ani. Subiectul era construirea cursurilor online.
La un moment dat treinărița a darâmat standul pe care avea camera video și lumina. S-a scuzat câteva minute bune pentru eveniment în timp ce își refăcea setupul. I-am spus toți că nu era nicio probelmă, însă era clar că o afectase.
Pentru a o ajuta, colega din UK, care lucrase 20 de ani în HR la Rolls Royce, a propus să dăm un ‘tur de ecran’ și să spunem fiecare cum am fi reacționat dacă ni se întâmplă în timpul propriului curs. Aproape toate au spus că ar fi procedat la fel. Eu le-am spus că aș le-aș arăta oamenilor cum arată setupul meu, de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat și, bineînțeles, totul cu umor. Necredule, m-au întrebat dacă într-adevăr așa aș reacționa. ‘Absolut’, am răspuns, ‘ăsta sunt eu!’.
‘Ție îți este mai ușor să spui asta, ești bărbat. Daca o femeie ar spune asta nu ar fi la fel de bine primit.’ a spus treinărița, mai în glumă, mai în serios.
Când am văzut încă 7 fețe zâmbitoare care aprobau, mi-am dat seama că așa este.
Încă…
Îmbunătațire permanentă
Îmi place să cred că mai putem încă să filtrăm informațiile. Că putem să ne dăm seama când statisticile, știrile sau discuțiile din jurul nostru ne arată realitatea pe care am ignorat-o. Să ne punem măcar puțin în locul celuilalt/celeilalte. ‘Oare de ce spune asta?’ ‘Oare ce simte acum?’ ‘Oare de ce s-a îmbrăcat cu tricoul acela?’ ‘Oare pot eu să ajut macar cu 1%?’
Apropo, s-ar putea când vei dori să discuți cu adolescenta/adolescentul tău să refuze categoric. Fie pentru că se simt stânjeniți, cred că nu li se aplică lor sau că nu vor fi înțeleși. Nu renunța, propune o dată viitoare pentru această temă.
Sunt absolut sigur că îți vă ajuta copilul în viitor, pe tine te va ajuta în misiunea de a-l(o) pregăti pentru viață și pe amândoi să transformați problemele adolescenței în oportunități de creștere.
Îți mulțumesc pentru atenție. Scrie-mi dacă ai vreun pont care te-a ajutat să ai o relație și mai bună cu copilul tău.
P.S.: Am primit acceptul copilului pentru publicarea articolului 🙂
