‘Știu că nu știu nimic’ - este denumit paradoxul socratic. Eu o consider a fi definiția pentru înțelepciune.
Nu-ți face griji, nu voi intra în filozofie. Știu că nu știu filozofie 🙂
Ca să trecem rapid peste chestiile tehnice, aici ai definițiile din dicționar pentru înțelepciune și pentru inteligență.
Pentru mine, înțelepciunea înseamnă capacitatea de a ști cum, când și unde să pui în aplicare inteligența.
M-am gândit la distincția dintre cele două după ce am citit un articol care spunea că doar 45% dintre miliardarii lumii au un IQ peste medie.
Pe de altă parte, mi-am adus aminte de povestea despre Thales din Milet (da, cel cu teorema). El a făcut un pariu că își poate folosi înțelepciunea pentru a deveni bogat. L-a câștigat.
Iar punctul 3 pentru a face mai clară distincția dintre înțelepciune și inteligență este povestea spusă de presă despre Kim Ung-yong. El a fost numit ‘geniul care a dat greș’. El a declarat că ‘unii au impresia că dacă ai un IQ mare, ești omnipotent. Nu este deloc așa. Uitați-vă la mine: sunt un doar un profesor, care nu are talent la muzică, artă sau sport. Mai este nevoie și de altceva pe lângă inteligență.”
În plus, cu toate că în SUA nivelul mediu al IQ-ului este 98 (locul 28 în lume), au cele mai multe premii Nobel câștigate, precum și cei mai mulți miliardari.
Efectul Dunning – Krueger este o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competența lor că fiind mult mai mare decât în realitate. Acest comportament se datorează incapacității persoanelor respective de a-și recunoaște nivelul lor, tocmai din cauza lipsei lor de cunoștințe în domeniu.
Un nivel de cunoștințe ridicat poate submina încrederea în sine, astfel că oamenii competenți pot crede în mod fals că și ceilalți cunosc lucrurile la fel ca ei.
David Dunning și Justin Kruger de la Universitatea Cornell descriu efectul drept „aprecierea greșită a incompetenței proprii, precum și aprecierea greșită a înaltei competențe a altora”.
Mai exact, conform studiului, adulții consideră că au cu 25% mai multa inteligență (nu înțelepciune) decât au în realitate.
În psihologie acest efect este descris ca ‘superioritate iluzorie’ (recunosc că sună bine :))
Pentru mine este un fel de ‘memento mori’ al intelectului.
Ambele (mai ales înțelepciunea) se leagă îndeaproape de brandul personal.
Mulți oameni și-au dat seama de importanța brandului personal.
Un brand personal se hrănește cu înțelepciune. Pe locul 2 vine inteligența. Sunt însă mulți care, deși au realizat o grămadă de lucruri în viață, fug de aceasta noțiune, considerând-o lăudăroșenie. Deși au luat decizii multe, care invariabil au dus și la eșecuri, amână să își structureze vocea brandului personal. Poate că nu știu cum sau consideră că nu este necesar. Sau, poate, nu vor să cadă sub efectul ‘superiorității iluzorii’.
NU este aroganță dacă ai făcut într-adevăr acel lucru.
Nivelurile competenței - descrise în 1970 de M. Broadwell.
Le voi exemplifica prin prisma experienței mele în vânzări.
Incompetența inconștientă – o abilitate pe care nu o cunosc/înțeleg și nu îmi dau seama de deficit. O pot chiar considera ceva fară de folos. Înainte de a trece la următorul nivel trebuie să îmi recunosc incompetența, dacă abilitatea merită învățată sau nu. La mine a început ca un job pe perioada vacanței din anul 2 de facultate. Tot ce știam despre vânzări era de prin filme sau cărți. Doream să îmi cumpăr niște clape Yamaha la care visam de ceva timp, iar salariul din acea vară mă ajuta la a-mi atinge scopul.
Pe scurt, este etapa ‘flower power’ 🙂
Incompetența conștientă (limita zonei de confort)- încă nu înțelegeam clar procesul, mi-am dat seama că am un deficit la capitolul abilitați de vânzare. După două traininguri am început să-mi construiesc o idee și, bineînțeles, să o pun zilnic în aplicare. Făceam greșeli grosolane la început. Confundam teoria cu practica. Mergeam la un client și ‘vorbeam din cărți’ – nu reușeam să închei un deal și, uneori, voiam să renunț. La urma urmei, era un job de vară. Când scriu acest articol mă uit la clapele Yamaha care au un loc de cinste în biroul meu. Ele sunt cele care m-au ținut în joc. Pe măsură ce îmi cizelam abilitățile, începeam să simt îmbunătățiri.
...urmează creșterea (în înțelepciune)
Competența conștientă (Inteligența într-un domeniu) – înțelegeam procesul de vânzare și știam cum să îl pun în aplicare. Învățasem pașii vânzării pe de rost și mă chinuiam în timpul discuțiilor cu clienții să îmi dau seama unde sunt. Mai trecusem prin încă doua traininguri ceva mai avansate. Îmi notasem întrebări specifice fiecărui pas. După ce identificam unde sunt în proces, scoteam la înaintare întrebările memorate. Această parte, pentru mine, a fost cea mai neplăcută. În încercările mele de găsire a întrebărilor corecte nu mai eram atent la cel mai important lucru în vânzare: CLIENTUL. NEVOIA CLIENTULUI. Devenisem un fel de call-center ambulant. Aveam un script cu ramuri DACĂ/ATUNCI pe care îl foloseam indiferent de cel/cea cu care discutam.
Competența inconștienta (Sfântul Graal sau Înțelepciune într-un domeniu) – am simțit că am atins într-adevăr acest punct după 6 ani. Eram la alt loc de muncă, tot în vânzări. Mi-am dat seama de acest lucru atunci când am primit propunerea unei avansări, care presupunea să pregătesc noi vânzători. Una dintre recomandări a fost pentru că aveam o rata de succes de 15%, în condițiile în care rata medie de succes pe acel brand era de 4%. Am putut să îmi mențin rata de succes și să și pregătesc noi vânzători.
Este ceea ce se numește ‘mastery’ – ‘măiestrie’ sau regula celor ‘10.000 de ore’.
Puterile noastre de supereroi și supereroine evoluează în cursul vieții.
Undeva până pe la 30 de ani, cei mai mulți oameni au impresia că sunt invincibili. Apoi, spre 40 de ani avem impresia că suntem atotștiutori, cel puțin în aria noastră de expertiză. Când greșim nu ne asumăm, este întotdeauna vina factorilor externi (piață, criză, pandemie, furnizor, lipsa banilor, că sunt român/țigan/femeie/bărbat/înalt/scund etc.). Când câștigăm, evident, totul se datorează factorilor interni (sunt bun, am știut cum să procedez, doar eu puteam să o fac etc.).
Am spus ‘cei mai mulți’ pentru că este un procent al adulților care, desi sunt conștienți de factorii externi, își asuma eșecurile prin prisma internă. Analizează ce/unde/cum au greșit și își propun la modul conștient ca data viitoare să îmbunătățească. Aceștia stiu care sunt factorii externi, însă nu le dau voie acestora să le controleze rezultatele, doar deciziile.
Fii extrem de sincer cu tine: sigur ai acumulat înțelepciune în decursul vieții, învață când să o asculți.
Dacă simți că nu ai acumulat destulă înțelepciune, dar ai curaj, recunoaște-o și ia-ți lângă tine un partener/mentor care o are. Dacă amândoi suneti flexibili, ar trebui să fie o combinație norocoasă.
La un moment dat (aproape) toți căpătăm înțelepciune.
Brian Tracy afirmă că un om ajuns la 65 de ani, care are un coeficient rezonabil de inteligență, a devenit un om înțelept.
Problema este că, la acel punct, sănătatea, credințele pe care și le-a construit și deciziile anterioare luate nu îi mai dau posibilitatea să își utilizeze înțelepciunea astfel încât să obțină lucrurile la care visează. Să treacă la următorul nivel.
Conform Mensa, un IQ normal este între 85 și 115. România are un IQ mediu de 91.
Campioni în Europa sunt finlandezii, cu o medie de 101. Este o legendă conform căreia în Finlanda, încă din sec. XIII, trebuia să știi să scrii și să citești pentru a avea copii.
Pe locul I în lume este China cu 105.
Dă-mi, Doamne, mintea (înțelepciunea) cea din urmă! Dar mai devreme...
Închipuie-ți că accelerezi și amplifici luarea acelor decizii în mod conștient.
Să spunem că la 25 de ani iei decizia de a evolua personal la modul exponențial:
- începi să citești cărți și lucrări din domeniul care te fascinează (40-50/an);
- participi la cursuri și evenimente din domeniul respectiv;
- începi să pui în aplicare.
Iei decizie după decizie. Cunoști oameni care sunt pe același drum ca tine. Sigur, ai mai multe eșecuri decât alții. Dar beneficiezi de decade de cunoștinte condensate în zile sau luni. Probabil că în 4-5 ani, prin acumularea experienței și a cunoștințelor lucrurilor pe care le-ai parcurs, reușești să atingi înțelepciunea unei persoane cu 10, chiar 20 de ani mai în vârstă.
Ai ajuns la competență (înțelepciune) inconștientă!
Dar tu ai doar 30 de ani. Sau 40. Observi și înțelegi lucrurile altfel decât cei din anturajul tău.
Se deschid multe oportunități de a lua decizii. Pentru că deja ai trecut cel puțin o dată prin incompetența conștientă, iți asumi riscul. Îți dai seama că eșecul este parte din succes, nu opusul lui.
Nu trebuie să vezi tot drumul, ca să faci următorul pas.
Ca să iți dai seama mai bine cum deciziile influențează experiență și înțelepciunea, îți recomand să urmărești discursul de la Stanford al lui Steve Jobs. Este considerat unul dintre cele mai bune ale ultimelor două decade.
Înțelepciunea constă și în a ne cunoaște punctele slabe. A ști că nu știm, dar a dori să învățăm și să ne îmbunătățim permanent. Înseamnă și să facem mai mult din ceea ce facem deja bine. Chiar dacă ceea ce facem bine este diferit de ‘normalul’ perceput. Diferit este mai bun decât mai bine.
Poate că ar trebui să ne măsurăm succesul și în numărul de eșecuri, nu doar în succese. La fel cum ar trebui să nu confundăm înțelepciunea cu IQ-ul.
Ce zici, te apuci să iei deciziile acelea pe care le-ai tot amânat? Pe care, deep down, îți dorești să le iei pentru că simți că te vor scoate din zona ta de confort?
