Este un super joc de team-building

Salut,

Cred că pilda de astăzi îți va plăcea. Sper să iei din ea partea practică și să aplici mentalitatea descrisă în proiectele tale.

Mi-am adus aminte de întâmplare uitându-mă la o știre despre ‘concursul de dat palme’ 

Mai înainte vreau să te întreb dacă ai participat și tu în liceu la jocuri stupide?

Ei bine, noi am jucat o dată (vei înțelege mai jos de ce o poți juca O SINGURĂ DATĂ) bâza americană.

Știi bâza? Este jocul acela în care cineva stă cu spatele, cu o mâna la ochi, cu cealaltă la spate apoi, din ceilalți prezenți, cineva îl lovește peste palmă, iar acesta trebuie să își dea seama cine anume a fost. Nu ghicește, se mai pune o dată.

Ei bine, unul din colegi a venit într-o zi spunându-ne că învățase bâza americană și dacă vrem să jucăm?

Diferența aici era că se puneau doi cu spatele, iar palmele se dădeau după ceafă.
Ok, s-au pus cei doi (unul dintre ei era chiar colegul care venise să ne învețe). Tocmai când unul dintre noi se pregătea să dea cu palmă, rapid, dar fără să se miște vizibil, îi frige o mare palmă colegului ‘de suferință’. Am fost toți surprinși și, până să ne dăm seama, cel care își luase palma s-a întors arătând după 2 secunde pe cineva din audiență, care el credea că l-a ‘fript’.
Evident, răspunsul a fost ‘nu’ așa că s-au pus din nou. Și, din nou, colegul care lovise prima dată, îi arde o nouă palmă, de data asta parcă o simțisem toți pe ceafă…


Colegul cu ceafa deja roșie se întoarce, evident, nu ghicește făptașul, așa că s-au pus din nou.

După încă 3 astfel de pălmuiri, timp în care nu știam dacă am lacrimi în ochi de la râs sau de la empatia pentru ceafa roșie a colegului nostru, uitându-se siderat la colegul său ‘de suferință’, victima exclamă ‘Da’ cum pana mea tu nu îți iei palme, mă?’. A fost momentul în care toți am izbucnit în hohote de râs. Tipul nu credea ce se întâmplase, nici măcar atunci când toți i-am confirmat cine îl tot altoise, coleg care , printre altele, era și prietenul lui cel mai bun.


Cam la fel este și atunci când nu ne dăm voie să gândim ‘outside the box’.

Când avem impresia că trebuie să ne desfășurăm doar în acel perimetru (sau volum pentru cei care au afinitate pentru geometrie) iar și iar și iar… 
Câteodată ai nevoie de o palmă (sau mai multe) pentru a-ți schimba perspectiva și a-ți da seama că un lucru pe care îl făceai într-un fel, se poate face și altfel (poate mai eficient).

Concret, ce poți face, cum îți poți antrena această gândire?

Iată ce am făcut eu și a funcționat Mi-am propus să învăț un skill secundar în fiecare an (de ex.: vânzări pe Amazon, marketing digital – specific, roboți de chat, crearea unei baze de cititori – dacă citești aceste rânduri, înțelegi etc.). Deci, nu știu dacă ți-am mai spus asta recent, dar investește în tine – este, fără discuție, cea mai bună investiție pe care o poți face;

  1. Am început să citesc și alt gen de cărți (de la SF, Fantasy și polițiste, am trecut la romane istorice și psihologice);
  2. Am renunțat la control și planificare (mi-am dat voie să greșesc mai des, să nu mai pun atât de mare importanță pe ce cred alții despre mine și am început să fac mici tabieturi ‘pe dos’ – de ex. să țin periuța de dinți cu mâna stângă).



BONUS (pt părinți): îmi întreb fiica ce părere are despre un anumit aspect complicat pe care l-am întâlnit în business.

Sunt multe resurse pe care le poți studia, doar la un search pe Google.

Pe scurt, THINK OUTSIDE THE BOX presupune ieșirea din zona de confort, dar despre asta vom discuta pe larg în urmă torul articol.  Din nou, eu voi fi studiu de caz, iar tu vei afla ce poți face pentru a evolua către ceea ce ți-ai propus.

Apropo de articole, te-am anunțat că nu îți voi mai scrie atât de des deoarece mă ocup de cursanții cu care am început deja cursul online de Vânzări – Bune Practici și Mentalitate, unde pun sub o formă ușor de asimilat teoria cu mentalitatea și cu bunele practici pentru a putea avea succes în relațiile cu clienții (nu numai în domeniul vânzărilor).

Înscrierile sunt închise acum, însă te poți înscrie pe lista de așteptare pentru următoarea ediție aicVei avea parte de un bonus special early bird!

Deci, ce vei face pentru tine astfel încât să-ți antrenezi gândirea pe lângă cutie?

Atenție însă, dacă îmi răspunzi și îmi spui ce ai de gând să faci, spune-mi și de când te apuci pentru că vreau să te verific. Pe bune, promit că voi face asta după data la care mi-o comunici.  
Chiar vreau să văd dacă vrei într-adevăr să îți asumi propriul succes


Cu drag,
Andrei V.

P.S.: mi-a venit o idee – poate data viitoare încep articolele cu concluzia – ar fi puțin outside the box, nu?